Întrebări frecvente

Ce este o contestație?

Prin contestaţie se înţelege cererea în formă scrisă, inclusiv cererea prealabilă, prin care:

a) se cere revizuirea, anularea, în tot sau în parte, ori emiterea unui act administrativ de către organul electoral, realizarea unei acţiuni sau obligarea organului electoral la inacţiune;

b) se contestă acţiunile/inacţiunile considerate ca ilegale ale subiecţilor înregistraţi, acreditaţi sau confirmaţi ori care urmează a fi înregistraţi, acreditaţi sau confirmaţi de către organele electorale, denumiţi în continuare subiecţi electorali;

c) se contestă faptele considerate ca încălcare a modului de reflectare a campaniei electorale, de difuzare sau de plasare a publicităţii electorale;

d) se contestă faptele considerate ca încălcare a cadrului normativ cu privire la finanţarea partidelor politice, a campaniilor electorale, a candidaţilor desemnaţi, a grupurilor de iniţiativă şi a participanţilor la referendum;

e) se formulează critici în legătură cu alte încălcări ale legislaţiei electorale.

Cu ce acte de identitate se poate vota?

Votarea se efectuează conform procedurii stabilite de Comisia Electorală Centrală, în baza unuia dintre următoarele acte de identitate:

a) cartea de identitate, buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova;

b) cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate provizoriu;

c) pașaportul de cetățean al Republicii Moldova, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat, dacă nu au intervenit și alte situații în care, potrivit prevederilor legale, acesta a devenit nevalabil.

Ce înseamnă „perioada electorală”?

Perioada electorală este perioadă cuprinsă între ziua adoptării actului cu privire la stabilirea datei alegerilor și ziua în care rezultatele sunt confirmate de către organele competente, dar nu mai mare de 120 de zile.

La alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, perioada electorală a început, conform Programului calendaristic, la data de 14 iulie 2025 și se va încheia odată cu confirmarea sau infirmarea rezultatelor alegerilor de către Curtea Constituțională.

Drepturi

Dreptul de a alege îl au cetățenii Republicii Moldova care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani, cu excepția celor privați de acest drept prin hotărârea judecătorească de instituire a măsurii de ocrotire judiciară.

Dreptul de a fi ales îl au cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care întrunesc condițiile prevăzute de Codul electoral

Persoane private de dreptul de a fi alese:

– îndeplinesc serviciul militar în termen;

– sunt condamnate la închisoare (privațiune de libertate) prin hotărâre judecătorească definitivă, precum și persoanele care au antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție. Organele electorale sunt informate despre existența antecedentelor penale de către organele Ministerului Afacerilor Interne și/sau de către Autoritatea Națională de Integritate și Ministerul Justiției, în limita competențelor.

Votarea

Timpul și locul votării.

Votarea se efectuează în ziua alegerilor între orele 07.00 și 21.00. După ora 21:00 dacă vă aflați în incinta secției de votare, aveți dreptul să vă exercitați dreptul de vot.
În cazul alegerilor parlamentare nu se organizează turul doi.

Ce se întâmplă dacă voi încerca să votez de mai multe ori la același scrutin?

Votarea multiplă nu se permite ! În art.182 din Codul penal se spune: „Votarea unei persoane fără a avea acest drept, fie de două sau mai multe ori, fie prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul, fie prin utilizarea unui act de identitate fals sau a unui buletin de vot fals, fie în locul unei alte persoane se pedepsește cu amendă în mărime de la 650 la 1050 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 160 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani”.

Operatorul de calculator de la secția de votare introduce datele alegătorului în sistem, astfel se înregistrează participarea la votare, iar sistemul semnalează dacă aceeași persoană a mai votat în cadrul aceluiași scrutin la o altă secție de votare.

Despre buletinele de vot

Câte buletine de vot vor fi expediate către birourile electorale din străinătate?

Birourilor electorale ale secțiilor de votare constituite în afara Republicii Moldova Comisia Electorală Centrală le expediază buletinele de vot cu cel puțin 5 zile înainte de ziua alegerilor, dar nu mai mult de 5000 de buletine de vot la fiecare birou electoral.

În ce limbă vor fi tipărite buletinele de vot?

Potrivit art. 73 alin (7) din Codul electoral, buletinele de vot se întocmesc în limba română, dar pentru a facilita participarea la scrutin a minorităților etnice, buletinele de vot se pot întocmi și în alte limbi, la solicitarea organelor electorale de circumscripția respectivă.

În cazul în care am aplicat greșit ștampila „Votat” în buletinul de vot, pot solicita un alt buletin?

Dacă alegătorul a completat greșit buletinul, la cererea lui, biroul electoral al secției de votare anulează acest buletin și îi eliberează imediat, o singură dată, un nou buletin de vot. Acest caz va fi menționat în procesul-verbal cu privire la votare și în lista electorală.

Despre Comisia Electorală Centrală

Care este misiunea Comisiei Electorale Centrale?

Misiunea Comisiei Electorale Centrale este crearea condițiilor optime pentru exercitarea nestingherită de către cetățenii Republicii Moldova a dreptului constituțional de a alege și de a fi aleși în cadrul unor alegeri libere și corecte, inclusiv prin asigurarea respectării legislației cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.

De ce Comisia Electorală Centrală activează permanent?

Activitatea Comisiei Electorale Centrale nu poate fi limitată doar la perioada electorală. Comisia Electorală Centrală este un organ de stat independent, înființat pentru realizarea politicii electorale în scopul unei bune desfășurări a alegerilor, pentru supravegherea și controlul respectării prevederilor legale privind finanțarea partidelor politice, pentru perfecționarea permanentă a legislației electorale, administrarea procesului de actualizare a listelor electorale și a Registrului alegătorilor, precum și a Registrului funcționarilor electorali, conlucrarea cu societatea civilă și presa pentru informarea alegătorilor și promovarea activismului civic.

Ce activități desfășoară Comisia Electorală Centrală între alegeri?

Comisia Electorală Centrală între alegeri:

  • înaintează Guvernului și Parlamentului propuneri cu privire la oportunitatea operării unor modificări în legislația electorală;
  • elaborează și aprobă regulamente și instrucțiuni menite să perfecționeze procedurile electorale;
  • elaborează și emite avize la proiectele actelor normative transmise spre avizare Comisiei Electorale Centrale de alte autorități publice, precum și opinii pe marginea sesizărilor privind controlul constituționalității actelor normative în domeniul electoral;
  • elaborează și aprobă planuri de activitate anuale ale comisiei, planuri strategice și rapoarte asupra activităților desfășurate în conformitate cu planurile de activitate aprobate și le publică pe pagina sa web oficială;
  • ține și gestionează Sistemul informațional automatizat de stat „Alegeri”, elaborează și aprobă acte normative privind funcționarea subsistemelor informatice, părți integrante ale acestuia;
  • efectuează analize postelectorale în urma desfășurării scrutinelor naționale, inclusiv prin intermediul evenimentelor publice, în vederea identificării carențelor de ordin normativ sau de alt tip, precum și analizează fraudele electorale, inclusiv cele presupuse, întreprinde măsuri pentru prevenirea și/sau înlăturarea acestora, formulează concluzii și recomandări în acest sens și le înaintează subiecților care au competența de a le implementa;
  • implementează, inclusiv prin intermediul Centrului de instruire continuă în domeniul electoral, programe de educație electorală și civică.
Despre Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral

Centrul de instruire continuă în domeniul electoral (CICDE) este o instituție publică fondată de Comisia Electorală Centrală, care realizează activități de instruire, educație și cercetare în domeniul electoral. CICDE este o comunitate de formatori specializați în instruirea actorilor electorali din Republica Moldova și în promovarea valorilor democrației participative. CICDE elaborează și implementează programe de instruire pentru diferite categorii de beneficiari (funcționari electorali, reprezentanți ai APL, partide politice, judecători, societate civilă etc).